Planuri de război

Într-o zi puțin ploioasă,

un mieluț și-un purceluș

 ar fi vrut să intre-n casă,

dar i-au dat afară: „Ușș!”

Indignați de nedreptate,

s-au pitit într-un coteț.

-Tare-s răi oamenii, frate -

zice mielul, plângăreț.

-Da - e de acord purcelul -

doar lor să le fie bine;
dar le place mult mezelul

și-atunci, le e drag de mine.

-Aoleu! - strigă mieluțul -

vine Paștele-acușica;

vai de mine, sărăcuțul,

cât iubesc ei fripturica...

Hai s-o ștergem, frățioare,

să ne-ascundem în zăvoi,

să-i lăsăm fără mâncare

și să plângă ei, nu noi.

Sau, ba nu! Haide, mai bine,

să nu mai mâncăm nimic!

Ce-or să facă ei cu mine,

așa slăbănog și mic?

-Greva foamei? - se gândește

purcelușul. Așa zici?...

Mie foamea nu-mi priește,

că fac riduri la șorici.

Stând așa, sub ploaia deasă,

cugetau ei amândoi

și, uitându-se spre casă,

făceau planuri de război.

O năucă de găină

i-a văzut din depărtare

și, cu mintea ei puțină, 

a-nceput să râdă tare:

-Ia uitați-i, mititeii,

cum stau ei și se jelesc,

că doar mieii și purceii

la nimic nu folosesc

decât să se-ngrașe bine

și-apoi - în cuptor, friptură.

-Vezi să nu vin eu la tine,

măi, găină... Taci din gură! -

s-a răstit la ea purcelul,

delicat, cum toți îl știm.

Stau și eu aici cu mielul

și-ncercăm să ne gândim,

da' vii tu, isteață tare

și te bagi așa, în vorbă.

Nu ți-ar sta mai bine, oare,

într-un castronel cu ciorbă?

Dacă vrei să știi, găină,

rostul nostru e mai bun:

tu dispari doar pentr-o cină,

noi - la Paști și la Crăciun.

Prin căpșorul de gobaie

nu trecuse-așa un gând.

Acum, stau toți trei în ploaie

planuri de război făcând...