miercuri, 5 aprilie 2017

Cei mai buni prieteni



Iepuraș de Paște, într-o zi,
a intrat în clasă somnoros
și a auzit: -Vai, nici nu știi
cât ești de simpatic și frumos!

Vrând să vadă cine i-a vorbit,
a zărit-o chiar pe... Cosânzeana!
-Ești inteligent și iscusit -
a spus fata, ridicând sprânceana.

Bănuind că-și bate joc de el,
Iepuraș s-a dus în banca lui.
-Ia uitați cât e de frumușel,
ce blăniță și ce ochi căprui!
Trei zânițe, lângă banca sa,
îi zâmbeau cu ochii lor vioi:
-Spune, iepuraș drăguț, n-ai vrea
să stai tu în bancă lângă noi?

Până să se dumirească el
ce-i cu zânele și Cosânzeana,
s-a trezit și cu Bălăurel
că îi spune, ciufulindu-i blana:
-M-am gândit, băiete, c-am putea
să fim cei mai buni amici noi doi;
să scuipi foc pe nas te-aș învăța
și-am fi cei mai tari supereroi.

Iepurașul, care niciodată
nu era luat în serios,
a tot ascultat cum clasa toată
îl credea cel mai grozav blănos.
Chiar și spaima lui, lupul Mardare,
nu l-a mai terorizat defel
și-a urlat că-n lumea asta mare
nu există iepure ca el.

Buimăcit și tare încântat,
n-a-nțeles, sărmanul, chiar nimic.
Dar, când orele s-au terminat,
i-a zis Bebe-Cloanța: -Stai un pic!
Mă mir de trei ceasuri cum de poți
să înghiți atâta lingușeală.
Tu nu vezi că puștii ăștia toți
te-au tot amețit fără sfială?
Niciodată nu te-au respectat,
și acum te-au declarat erou.
Vine Paștele! Ce, ai uitat?
Vor să le aduci câte-un cadou.

Și apoi, văzând că s-a pleoștit,
i-a spus Bebe: -Lasă, ai noroc
că mai e și cineva cinstit.
Doar mă știi, eu nu pot să-mi bat joc...
Spune-mi: când am fost eu rea cu tine?
Când nu m-am oprit să te ascult?
Iar acum, că mă gândesc mai bine,
cred că te iubesc chiar foarte mult!















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu