Ninge iarnă fără ceas
peste albul din livadă,
flori pe ramuri de pripas
închid ochii, să nu vadă.
Nu i-a fost iernii de-ajuns
vremea ei din calendare -
a spart lacăt și-a pătruns
și în camera cu soare.
A lăsat în pomi nimic,
cu invidii de femeie,
a-nchis mugurii în plic,
în sertare fără cheie.
Pentru albele demersuri
din grădina înghețată,
i-am făcut dosar în versuri
și am dat-o-n judecată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu