La gura sobei

În fața sobei stă o buturugă

urâtă, dar destul de mulțumită,

la care se tot uită o zvârlugă

de scândurică slabă și-aiurită.

-Mamaie, ești așa de urâțică -

începe scândurica dintr-o dată -

și, iartă-mă că-ți spun, ești prea voinică;

mărimea asta-i tare demodată.

Îți zic așa, total prietenește:

de vrei s-atragi priviri admirative,

apucă-te fuguța și slăbește,

mai ia și tu model de pe la dive.

Poți să mă iei exemplu chiar pe mine -

sunt suplă, sunt finuță, sunt fragilă

și m-aș ascunde-n codru de rușine

în locul tău, s-arăt ca o gorilă.

Să nu te superi fiindcă-ți spun în față

părerea mea, cam dură, dar concretă,

că, dacă vrei să reușești în viață,

e musai să arăți ca o vedetă.

-Nu zău? se miră blânda buturugă,

privind la scândurica agitată

și ascultând-o câte mai îndrugă.

Dar spune-mi, tu ești bine realizată?

-Vai, ce-ntrebare! Păi, am fost desprinsă

dintr-o trăsură foarte rafinată,

de-o groază de vedete-am fost atinsă

și m-am plimbat aproape-n lumea toată!

-Eu, recunosc, n-am mers pe nicăieri;

am fost tăiată dintr-un vechi salcâm,

dar, în vreo douăzeci de primăveri,

florile mele-au nins pe caldarâm

și mii de oameni mi-au sorbit parfumul

și s-au uitat la mine cu iubire,

căci le-am înseninat adesea drumul

și le-am adus un strop de fericire.

-Ei, ce să-ți spun, ai fost mare vedetă!

Ai stat și tu pe-o margine de drum,

în timp ce eu m-am răsfățat, cochetă,

și am atâtea amintiri acum...

-E-adevărat. Dar ce să vezi, că viața

alături ne-a adus, c-așa-i norocul,

și așteptăm să vină dimineața,

ca să hrănim în soba asta focul.

Iar oamenii ce vor să se-ncălzească

atunci când gerul îi îngheață bine,

pe cine cel mai tare-o să iubească :
pe-o buturugă mare, sau pe tine?