Din zori, pe-o margine de-acoperiş
doi ţurţuri lungi se uită pe furiş
la oamenii ce trec pe trotuar,
în timp ce ei pierd vremea în zadar.
Începe unul : -Ce mă plictisesc!
Nici nu prea ştiu cu ce scop mai trăiesc -
de patru zile-atârn cu capu-n jos
şi mă întreb la ce-oi fi de folos.
Uitându-se la el cam amărât,
îi spune celălalt : -E cam urât
cum stăm aici degeaba şi bocim.
N-ai vrea să ne distrăm şi noi puţin?
Hai să-ncercăm, amice, să ghicim
în capul cui cădem când ne topim!
-Eşti chiar sinistru cu ideea ta.
Nu vreau să cad în capul cuiva!
La asta chiar nu m-am gândit vreodat'
şi-acuma sunt de-a dreptul speriat.
Asta să fie-adică soarta mea -
să fac vreun rău căzând pe cineva??
Şi-n timp ce ţurţurul se întreba
pe cine va răni-n căderea sa,
un colţ de soare s-a înfipt în el,
tăindu-i rădăcina uşurel
şi aruncându-l lâng-un băieţel
ce se uita la o vitrină-n care
era o maşinuţă lucitoare.
Copilul şi-o dorea cam de vreun an,
dar niciodată n-avusese-un ban
să-şi cumpere şi el o jucărie.
În ochii lui, o lăcrimioară vie
şi tristă a-nceput a străluci.
Atunci, uitându-se-n pământ, zări
ciobul de gheaţă la piciorul lui
şi ochii trişti ai băieţelului
de-un zâmbet fericit s-au luminat :
-Ce ţurţur albăstrui şi minunat!
Îmi vine să dansez de bucurie -
am căpătat şi eu o jucărie!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu