Poetul dintr-un suflet

-Spune-mi, copilule, tu ce gândești

despre poetul de la Ipotești?

-A, mami, știu atâtea despre el!

Ascultă-mă cu-atenție nițel :

în primul rând, îmi place cum îl cheamă

și știu că este un poet de seamă,

 a scris „Luceafărul” și „Revedere”

și-o poezie despre-o stea ce piere,

și alta despre când era băiet

și asculta povești rostite-ncet...

-Copile, altceva te-am întrebat,

nu lucruri ce la școal-ai învățat

și le cunosc elevii cei cuminți.

Aș vrea să știu anume tu ce simți.

-De ce n-ai spus așa de la-nceput?

Ți-aș fi răspuns ce mult mi-a mai plăcut

când, de Crăciun, am colindat „Colinde”

și am primit plăcinte aburinde.

Sau cât de trist am fost când am aflat

cum el de codru s-a îndepărtat

când a plecat, copil, printre străini

și-a plâns fiindcă s-a rupt din rădăcini.

Și ți-aș mai spune, mami, ca să știi -

nu-mi vine-a crede câte poezii

și cântece frumoase-am auzit

despre-un poet atât de îndrăgit,

dar care-atât de tânăr a murit!

Sunt un copil și doar atâta știu :

la mine-n suflet, simt că încă-i viu.