Zbor

Ninge mult şi liniştit;

flori de stele-au poposit

pe un geam de odăiţă

unde doarme o fetiţă

şi s-au strecurat tiptil

până-n visul de copil.

-Fată scumpă, hai cu noi,

să te ducem în zăvoi,

să vezi patru iepuraşi,

albi ca neaua şi poznaşi,

cum se joacă de frumos.

Hai cu noi, pui somnoros!

-Cum să vin? N-am aripioare

şi să zbor mi-e frică tare.

Omul nu poate să zboare.

-Poţi, copile, să visezi

şi, în visul tău, să crezi

că ai aripi uşurele

şi-ai să te înalţi cu ele.

Haide, vino, uită frica!

-Dar se sperie mămica

dacă plec de lângă ea.

Credeţi voi că aş putea 

s-o iau şi pe ea cu mine?

Am s-o strig şi sigur vine.

-Nu, fetiţă, n-o striga -

asta este lumea ta.

Dacă vrei să poţi zbura,

mama poate să îţi dea

aripi bune, de lumină.

Dar cu tine n-o să vină,

căci te-ar ţine de-aripioară

şi ar face să te doară.

Este numai drumul tău

şi, oricât ţi-ar fi de greu,

să nu laşi pe cineva

să-ţi închidă aripa!

-Vreau cu voi în zbor să vin,

dar stau să mai cresc puţin,

să-mi fac aripi sănătoase,

să trăiesc vise frumoase.