Te cheamă către vară iar cărarea,
tac pietrele și doarme dus pământul
și, când se-agață de tăceri doar vântul,
în frunzele de plopi se-aude marea.
Nisipul răscolit îți crește-n pleoape
iar amintirile au gust de sare
și scoicile-au fugit din buzunare
în toamna care nu te mai încape.
Cad verbele odată cu-nserarea,
rămân doar verile ascunse-n valuri
când pașii tăi și-ai ei vorbeau pe maluri.
În frunzele de plopi se-aude marea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu