Într-o iarnă, te voi condamna
să mă faci din nou cum mă știai –
mi-ai furat mereu câte ceva,
chiar și-atunci când am crezut că-mi dai.
Mi-ai pus aripi, și mi-ai arătat
pescărușii cum să nu-i supun
când îi strigă cerul neumblat,
dar mi l-ai luat pe Moș Crăciun.
Ai deschis ferestre-n tâmpla mea
și prin ele, lumea a intrat,
dar copilul care mă trăia
s-a ascuns, de lume speriat.
Pentru tot ce mi-ai furat cândva
sunt părtașă la păcat și eu –
te-am lăsat. Și pentru fapta mea
am să mă pârăsc lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu