Se-ntâmplă prea multă cădere din rai,
pământu-i prea greu, sau e cerul departe,
se stinge și focul, gonit de vătrai
când sfinții adorm, înveliți într-o carte.
Pe suflete cresc amintiri de copaci
din care-a tăiat ore goale securea
și iarna din ei te învață să taci,
și pentru tăceri te condamnă pădurea.
Se zboară întors, ca în ceas de război,
înfig pescăruși aripi reci în țărână,
iubiri se-aliniază pierdute-n convoi
și raze de soare se vând pe sub mână.
E raiul departe, e mult de urcat
și scara se rupe prea des sub picioare.
Dar râde-un copil, și în el e curat,
iar cerul se-ndură, coboară-n izvoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu