Toamnă cu miros de ceartă

S-ar părea că dintr-odată
s-a schimbat pădurea toată -
soarele, puțin mai rece,
nu mai izbutește-a trece
printre nori întreaga zi,
pentru a înveseli
animale și copaci,
gâzulițe și gândaci.
Astăzi, dis de dimineață
s-a lăsat așa o ceață,
încât veverițele
nu mai văd alunele
și se-agită, indignate :
-Ce-i cu vremea asta, frate?
Știm și noi că nu se poate
ca întregul an să fie
numai cald și veselie;
da' chiar să nu-ți iei dejunul
că nu nimerești alunul
pe așa un timp cețos?!
Asta nu-i deloc frumos!
Un arici supărăcios,
auzindu-le ce zic,
strigă : -Asta nu-i nimic!
Eu, când am ieșit din casă
cu privirea somnoroasă,
m-am lovit de-un porc mistreț
buimăcit și nătăfleț;
mi-am ieșit din minți pe loc,
însă el, sărmanul porc,
nu prea era vinovat
că ceața l-a derutat.
Și l-am mai și înțepat!
Timpul ăsta e ciudat...
Chiar atunci, deasupra lui,
negri și zburând haihui,
doi pui zgribuliți de cioară,
aiuriți din cale-afară,
nevăzându-se deloc,
s-au izbit chiar cioc în cioc.
Vă puteți imagina
cam ce mare dandana
s-a iscat din accident :
-Pui de cioară repetent!
Umbli-așa, cu capu-n nori;
unde-ai învățat să zbori?
Nu ți-a spus mămica ta
că, pe-o vreme-așa de rea,
circulația-n lumea toată
este mult îngreunată
și că trebuie, fârtate,
să acorzi prioritate?
Du-te-acasă și citește!
-Uite cine croncănește...
Tu vorbești de învățat?
Ai impresia c-am uitat
că, la cursul de zburat,
ți-ai dat drumu-așa, în pripă,
ai întins doar o aripă
și-ai căzut din cioată-n cioată,
de-ai speriat pădurea toată?
Râd și-acuma toți de tine.
Eu, în locul tău, mai bine
m-aș ascunde pe-undeva.
Și-uite-așa, discuția
s-a lungit un ceas sau două,
 până a-nceput  să plouă.
Puii au abandonat
cearta lor și au zburat,
tot bezmetici și haihui,
fiecare-n cuibul lui.
Ariciul supărăcios
s-a făcut și mai țepos
și-a plecat în mare grabă
către casă, c-avea treabă.
Veverițele, și ele,
s-au retras în scorburele,
indignate-n continuare
c-au rămas fără mâncare.
Iar pădurea, dragi copii,
a-nceput a... rugini.