Țara în ochi de copil

-Copil cu privire-albastră,

ție-ți place țara noastră?

-Mami, asta-i întrebare?

Aici este casa-n care

m-am născut râzând spre soare.

Aici, primăvara vine

cu lalele și albine,

vara-mi pune, printre șoapte,

la urechi cireșe coapte,

toamna cântă în livadă,

iarna-mprăștie zăpadă

și, în seara de Ajun,

îl primim pe Moș Crăciun.

În vacanță, sunt drumeț

pe cărări, la Voroneț,

unde stelele-scântei

strălucesc în ochii mei

și-ntr-un colț de curcubeu

l-am văzut pe Dumnezeu.

Doar aici, în țara noastră,

cântă pasărea măiastră,

Delta Dunării albastre

oglindește mii de astre

și Luceafărul răsare

dintr-un strop adânc de mare.

La noi, ciocârlia zboară

de pe strune de vioară

și, când noaptea piere-n zori,

vezi Ceahlăul printre nori.

Sfinxul de pe-un vârf de munte

și-a pus ceru-ntreg pe frunte

și privește către Lună,

iar prin veacuri mai răsună,

din adâncul codrilor,

doinele haiducilor.

La poarta sărutului,

un artist cu dalta lui

către ceruri a zvârlit

o coloană-n infinit.

Nicăieri, în larga lume,
nu-i un cimitir cu glume
și nici ia înflorată
n-o găsești în lumea toată.
La noi, zboară licuricii
printre florile bunicii
și-n priviri de piticei
se-aprind basmele cu zmei.
Iar când seara-ncet se lasă
peste pleoapa somnoroasă,
mama-l cheamă pe Moș Ene
să aducă vise-n gene
și-n somnul de copilaș
zâmbește un îngeraș.

Spune, mami, s-ar putea
să nu-mi placă țara mea?