Lupul și-un bursuc nervos

Prin pădure, un bursuc

umblă creanga, singur cuc,

mai ursuz ca totdeauna,

fiindcă plouă, plouă-ntruna.

A venit toamna pripit

și l-a prins nepregătit :

provizii n-a adunat,

cuibul nu-i consolidat,

puii încă-s mititei...

Și cu-atâta ploaie ce-i?

Iar în dimineața asta

s-a certat și cu nevasta,

 nici el nu știe de ce.

Uite-așa-s femeile -

când te văd mai amărât,

îți mai sar și ele-n gât :

ba că taci, ba că vorbești,

ba că unde zăbovești

când cu cina te așteaptă...

Viața asta chiar nu-i dreaptă!

Și, certându-se mereu

cu nevasta-n gândul său,

zgribulit și supărat,

bursucul n-a observat

că în față, pe cărare,

îl privea, cu încântare

(și cu poftă de mâncare!),

un lup fioros și mare.

-Ce surpriză, bursucel!

Ia stai tu în loc nițel,

trebuie să-ți povestesc

cât de tare te iubesc...

Uite, astăzi, drept să-ți spun,

nu mi-am luat micul dejun,

fiindcă ploaia asta deasă

i-a gonit pe toți în casă;

n-am găsit, pe unde-am fost,

nici măcar un ied mai prost

ca să-l pot înfuleca.

Și-ai sărit tu-n calea mea!

Treaba asta cât îmi place...

-Ia mai lasă-mă în pace! -

se burzului bursucul,

agitând în vânt năsucul.

Ce te crezi așa forțos?

Nu mă vezi că sunt nervos?!

Lupului nu-i vine-a crede

de ce-aude și ce vede :

-Ia te uită ce limbaj!

Cum ai tu așa curaj

să-mi vorbești astfel chiar mie??

-Cred că tu nu ai soție -

îi răspunde, c-un oftat,

bursucul înfuriat.

Nu există-n lumea mare

o mai rea sperietoare

decât soața mea nervoasă.

De ce crezi că nu-s în casă?

Frate, tu pe lângă ea

ești o dulce acadea.

Uite-ți spun ca-ntre amici :

lasă-mă și fugi de-aici,

fiindcă, dacă-mi faci vreun rău,

să te-ajute Dumnezeu

când te-o găsi soața mea!

Auzind așa ceva,

lupul fu cuprins de milă

și, zâmbind așa, în silă,

făcu semn bursucului

să se ducă-n drumul lui.