Un boboc pestriț de rață
s-a trezit de dimineață
singurel în cotineață
și, vrând să se dumirească,
a-nceput să-și amintească.
Când a adormit, aseară,
era trist din cale-afară -
încă de când s-a născut,
toată lumea-l crede slut
și se poart-urât cu el,
fiindcă-i cel mai mititel
dintre frățiorii lui.
Iar aceștia-s toți gălbui,
numai el s-a nimerit
și pestriț, și pricăjit.
Tare, tare-i diferit...
Multe a mai îndurat :
l-au lovit, l-au supărat
iar aseară, peste toate,
i-au mai spus, râzând, că poate
nici nu e boboc de rață,
ci o mare nătăfleață
și aici nu-i locul lui,
printre bobocei gălbui.
De atâta supărare,
i-au dat lacrimile-amare
și s-a dus
și s-a ascuns,
iar din mica inimioară
s-a rugat, întreaga seară,
ca de mâine să dispară
toți cei care l-au rănit.
A plâns pân-a obosit
și apoi a adormit.
Acum vede cu mirare
că dorința lui cea mare
nu știu cum, s-a-ndeplinit.
Și-i atât de fericit!
A dat buzna în ogradă,
chiar cu ochii lui să vadă
că-i singur și poate face
tot ce vrea și tot ce-i place.
Mai întâi și-a amintit
cât de mult și-a tot dorit
să se scalde ziua toată
în băltuța de la poartă,
dar cu-atâta răutate
îl dădeau mereu deoparte
frățiorii cei gălbui.
Acum, balta-i doar a lui!
Și întreaga zi, bobocul
a știut doar ce e jocul,
s-a distrat nevoie mare,
fără nicio supărare.
Dar pe seară, obosit,
când spre casă a pornit,
a sărit în fața lui
un dulău al nu știu cui,
mânios și-nfometat
și pe dată l-a-nșfăcat.
L-a lovit la aripioare,
l-a făcut să-l doară tare,
l-a zgâriat cu ghearele,
i-a rănit lăbuțele,
l-a mușcat până la sânge.
Iar el a-nceput a plânge
și, zbătându-se-ngrozit,
dintr-o dată... s-a trezit...
cu mămica lângă el,
mângâindu-l ușurel :
- Gata, puiule iubit,
visul rău s-a risipit.
Știu că-ți pare tare greu
și urât în jurul tău
și-ai avut de suferit
pentru că ești diferit.
Dar mămica te iubește
și, de-acum până vei crește,
e aici și te păzește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu