Tristețe de copil

De ce oare

mi se pare

că sunt pete multe-n soare

și că nu mai văd mereu

după ploaie curcubeu?

De ce vine 

pe la mine

un vis rău printre suspine

și încearcă să mă-nece

c-un oftat ce nu mai trece?

De ce nori

trecători

doar prin mine-s călători

și-mi aduc ploi reci și multe,

dar nu-i nimeni să le-asculte?

De ce-afară, 

chiar de-i vară,

soarele nu vrea s-apară

și de-atâta vânt și frig

nu mai pot nici să te strig?

Mami, cine 

stă cu  mine,

ca să-mi fie-odată bine

și să nu mai simt că doare

orice pom și orice floare?

Pui iubit,

necăjit,

viața este

o poveste

și cu bune, și cu rele,

și cu doruri mari și grele.

Visul rău o să mai vină,

ploaia nu va fi puțină

și oriunde pe pământ

va fi frig și va fi vânt.

Dar în tine strălucește

o steluță ce zâmbește

și-ți va arăta că-n viață

nu sunt numai ger și gheață
și lumina nu se pierde
din privirea ta cea verde.

Dă la mami-acum mânuța,

să vedem zâmbind steluța.