Copil fără ursită

A-nceput

un vânt aseară

să mă doară.

Și-a durut.

Nu credeam să fi crezut

c-ar putea 

fi așa

de-ntuneric într-o vară,

dar pe cer

stă stingher

soarele cu ochi de ger,

ca să pară

că e iară

iarnă fără primăvară.

Pescărușii unde zboară

când pe-afară

norii vor din cer să sară

și pe mare

nu e sare

iar corăbii trecătoare

se îneacă?

 Și-unde pleacă

gândurile nerostite 

de copil fără ursite

care vrea

și el așa

să-l iubească cineva

și să-l ia

și să-l mângâie pe frunte?

Ce cărunte

sunt pădurile din mine

și ce bine

ar mai fi

dac-aș ști

că pe undeva, prin lume

stă anume

cineva 

ca să-mi dea
bucuria dintr-o stea
și să-mi ia

de pe pleoape

lacrimi care vin să-mi sape
inima.

Unde e ursita mea?