Cât de bine, cât de rău

Cât de bine-ar fi să știu

că în mine

nu-i pustiu

sau târziu

despre stele să mai scriu

și să mă gândesc la tine.

Cât de rău ar fi să nu

mai vii tu

să citești

ce dorești

dintr-un da sau dintr-un nu

și să nu știu unde ești.

Cât de trist ar fi să vrei

două chei

să descui

tot ce nu-i

aruncat printre alei

către casa nu știu cui.

Și, o, Doamne, cum ar fi

dac-aș ști

cum să fac

să mai tac

despre toate într-o zi

și să nu-ți mai cer să vii

nici în serile târzii,

nici în verile pustii.

Doar așa pot eu să-mpac

ce-a fost cu ce va veni.

Haide, fă-mi acum pe plac

și răspunde,

să știu unde

să mă uit

ca să uit

că mai bine-ar fi să tac!