Țara dintr-o margine de lume

Într-o margine de lume

este-o țară fără nume,

unde pot să intre doar

cei cu vise-n buzunar.

E un loc de nicăieri,

unde nu există ieri -

soarele când se ivește,

nimeni nu-și mai amintește

nimic din ce s-a-ntâmplat

înainte de-nnoptat.

Toate lucrurile-s bune,

nu exist-amărăciune,

fiindcă zilnic, la apus,

tot ce-a fost urât s-a dus

iar în noua dimineață

nu se vede pe vreo față

nicio urmă de tristețe.

Toți își dau cu drag binețe,
își strâng mâinile frățește,
toată lumea își zâmbește
și-orice tristă întâmplare
spulberată-i în uitare.

Cel ce a pățit vreun rău

a scăpat de chinul său
și-și începe noua zi
fără a-și mai aminti
c-a fost supărat vreodată.
Orice lacrimă-i uscată
și-i atâta mulțumire
fără nicio amintire...
Certurile sunt uitate,
dușmăniile-ngropate
și, în noii zori de zi,
toți se simt din nou copii
și au sufletu-mpăcat.
Este locul mult visat
pentru toți aceia care
simt că este mult prea mare

tristețea din viața lor,
pentru cei pe care-i dor
toate chiar atât de tare,
încât cred că n-au scăpare
decât în acest loc bun
unde, nu se știe cum,
tot ce-a fost urât dispare
și nimic nu te mai doare.

Acum, dacă mă-ntrebați
pe ce drum să o luați
ca s-ajungeți imediat
în tărâmul fermecat,
eu cred că ar trebui
să mai știți ceva, copii :
este drept că uneori
vrei să te trezești în zori
cu tristețile uitate
și rănile vindecate
și să nu-ți mai amintești
nici de zmeul din povești,
nici c-o notă mic-ai luat
și părinții te-au certat
sau c-ai plâns când cineva
ți-a șoptit o vorbă rea.

Dar în țara fără nume
pier și lucrurile bune,
căci din inimă sunt scoase
și-amintirile frumoase.
Tot ce ieri a fost plăcut
pentru tine s-a pierdut
și în zori, când te trezești,
nu mai știi nici cine ești,
iar cei care te iubesc
de tine nu-și amintesc.
Și cam cât de greu ar fi
ca, în fiecare zi,
să știi că, după culcare,
tot ce ai trăit dispare
și-orice urmă de iubire
ți s-a șters din amintire?

Așadar, de ce v-aș spune
unde-i țara fără nume?