S-au cunoscut într-un aeroport,
el - c-o valiză, ea - lângă consort,
el - blugi și geacă, ea - într-un taior
și-a fost un coup de foudre uimitor.
În avion, și-au aruncat discret
zeci de ocheade pline de regret,
pe care le-a-nțeles, cu sapiență,
un prozator cu multă experiență,
ce-a transformat idila romanțată
într-o nuvelă multipremiată.
Cei doi au devenit, în scriitură,
eroi romantici și de anvergură
ai unui accident aerian,
care i-a smuls brutal din cotidian
și i-a zvârlit pe-o insulă pustie.
De-aici încolo, toată lumea știe
cam cum s-a derulat povestea lor:
topiți întâi de jale,-apoi de-amor,
s-au preumblat năuci prin sentimente
patetice, dar foarte pertinente
și-ncetul cu încetul, au uitat
de fostul trai ultracivilizat,
iubindu-se, profund și-apoteotic,
într-un decor oceanic și exotic.
În timp ce prozatorul înjgheba
această melodramă-n mintea sa,
cei doi s-au săgetat cu doruri mute
exact un ceas și treizeci de minute.
Apoi, descinși în alt aeroport,
el - c-o valiză, ea - lângă consort,
el - blugi și geacă, ea - într-un taior,
s-au reînfipt în cotidianul lor,
lăsând în urmă, cu melancolie,
un coup de foudre și-o călătorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu