Impuls... electric?

S-a dus poetul către veșnicie

exact în timp ce încerca să scrie 

o poezie.

Plecarea lui din lumea trecătoare

s-a petrecut fără încrâncenare,

printr-un rapid și ferm atac de cord,

într-un inexplicabil dezacord

cu existența plină de tristețe

și de ratări nu multe, dar mărețe.

Luând, acum, calea eternității,

a fost chemat să dea divinității

raportul integral și-amănunțit

al faptelor pe care le-a trăit

și care-au fost atent înregistrate,

ca-ntr-un birou de contabilitate,

extrem de sobru și de riguros.

Știindu-se destul de păcătos,

poetu-și pregătea, înspăimântat,

justificări pentru orice păcat

de care se simțea mai vinovat

și aștepta, cuprins de stinghereală,

să i se ceară marea socoteală.

Dar spaima lui se dovedi-n zadar -

privindu-l c-un surâs puțin bizar

și fără niciun strop de supărare,

Tatăl îi puse-o singură-ntrebare:
-Spune, poete, cât te-ai bucurat

de tot ce-n fosta lume ți s-a dat?

La asta, omul nu s-a așteptat.

-Doamne - bolborosi cam bulversat,

temându-se grozav să nu greșească -

sincer să fiu, în viața pământească

m-am procopsit mai mult cu supărări,

cu răutăți, decepții și trădări;

din ce-am iubit, nimic n-a fost să fie,

rar mi s-a dat și câte-o bucurie.

Iar în final, urâtă ironie,

când am crezut iubirea îngropată,

inima mea s-a mai deschis o dată;

n-am înțeles de ce s-a întâmplat.

Și, Doamne, recunosc, m-am speriat.

Mi s-a făcut lehamite de soartă

și-am pus din nou încuietori la poartă.

Gândind la omeneasca neputință,

Tatăl a formulat marea sentință :

-Omule,-ai tras un loz fără noroc,

dar nu ești pregătit să ieși din joc.

Întoarce-te, deschide iarăși poarta,

ca să-ți învingi măcar o dată soarta!

În clipa următoare, s-a-ntâmplat

un fapt aproape de neexplicat:

un mic impuls electric a făcut

ca inima s-o ia de la-nceput...