Ninge în cer și ninge mult în toate
și viscolește-n ochii tăi străini,
prin care se perindă pelerini
cu frunți de ger și plete înghețate.
De-atâta iarnă, nu mai vezi pădurea
și frigul te-a închis între zăbrele,
captiv în cerul văduvit de stele
sub care țurțuri înfloresc aiurea.
S-au mai jucat și alte ierni prin tine
cu avalanșe-ascunse-n sărutări,
sădind pustiu și-nzăpezind cărări,
pe care le-ai pierdut printre ruine.
Dar când credeai că totul e uitare,
ți-a mai trimis ursita o ninsoare
și-n cerul tău închis cu resemnare
s-a avântat o repede cărare,
ce te-a făcut din noapte să tresari,
croindu-și drum, bezmetic, prin ghețari.
Ninge în cer și ninge mult în tine,
dar ultima cărare tot mai vine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu