Cu frunza ce-a plecat, îngălbenită,
s-a sinucis o vară-ntreagă-n tine
și soarele n-a mai știut de mine,
închis în zarea lui înzăpezită.
În palma stângă ți-a crescut pădurea -
sălbatică și-aproape muribundă -
de crengi uscate care îmi inundă
fragila pace, așteptând securea.
Zadarnic să mai crezi în primăvară,
când s-a ascuns în negură lumina,
copacul nu-și mai vede rădăcina
și zorile s-au deghizat în seară.
În actul ei sinucigaș, iubirea
s-a răzvrătit, uitându-și iar menirea.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu