„Școală fără școală”

În săptămâna „Școală fără școală”,

la clasa-ntâi e mare vânzoleală,

căci vor veni, după pauza mare,

școlarii din clasa pregătitoare.

Zâna învățătoare-a pregătit

un tort imens și nemaipomenit,

toate fetițele-au adus și ele

bomboane, prăjituri și caramele

și chiar și Bebe-Cloanța a venit

cu suc de măr și-un pui foarte prăjit,

iar băiețeii toți s-au ocupat

de curățenie și decorat.

În fine, după pauza de masă

s-a deschis ușa și-au intrat în clasă,

timizi, micuții din pregătitoare:

Scufița Roșie, cu un coș mare

plin cu plăcinte și prăjiturele;

în urma ei, zvârlind firmiturele,

Hansel și Gretel, cam dezorientați;

trei iezi, sărind întruna agitați;

Mica Sirenă, dusă-ntr-un borcan

de-un puști zurliu, pe nume Peter Pan;

iar la sfârșit, grozav de mititei,

șapte pitici voioși și rotofei.

Văzându-i, Cosânzeana a sărit:

-Dar Albă-ca Zăpada n-a venit?

Un piticuț cu voce plângăcioasă

a spus: -A-nchis-o maștera în casă

și cred că nu-i mai dă voie la școală.

Iar Cloanța a pufnit: -Mare scofală!

Flămând și pofticios, lupul Mardare

s-a avântat spre ușă, strigând tare:

-Scufițo, ce-ai în coșul ăsta mare?

Fata i-a spus: -Plăcinte. Vrei și tu?

Mardare-a țopăit: -Da' cum să nu?!

Și, dacă mi le dai pe toate mie,

mă jur să-ți fiu prieten pe vecie!

Apoi, văzându-i pe cei trei ieduți,

lupu-a strâmbat din nas: -Hm... cam slăbuți...

Iedul cel mai cuminte și-a dat seama

ce vrea, și-a zis: -Vezi că te spun lu' mama!

În timpul ăsta, micul Căpcăun

s-a repezit la tort ca un taifun

și s-a răstit la toți ceilalți din clasă:

-Să nu v-apropiați cumva de masă!

Hansel și Gretel s-au apropiat,

iar Căpcăunul i-a privit mirat:

-Voi poate nu m-ați auzit prea bine -

când pap, să nu veniți pe lângă mine!

Dacă vreți tort, duceți-vă-n zăvoi,

e o căsuț-acolo pentru voi...

Micuțul Peter Pan, cam șmecheraș,

s-a așezat chiar lângă Iepuraș

și l-a-ntrebat: -Nu vrei să vii cu mine

într-un tărâm pentru copii ca tine?

Dar Iepuraș de Paște, îngrozit,

i-a spus: -Tu crezi că eu n-am auzit

de țara aia-n care duci copii?

Ia fugi de-aici, că te pârăsc, să știi!

Copiii s-au distrat nestingheriți,

s-au îndopat cu dulciuri, au vorbit,

și ar fi fost cu toții mulțumiți,

dar Bebe-Cloanța s-a cam plictisit

și s-a gândit să ia borcanu-n care

plutea Sirena și să-l verse-n clasă.

Atunci, Sirenei i-au crescut picioare

și a-nceput să fugă, sperioasă,

și s-a refugiat, plângând întruna,

direct în banca lupului Mardare,

care, înfometat ca-ntotdeauna,

a vrut să o transforme în gustare.

Învățătoarea a sărit îndată

și-a pus-o iarăși în borcanul său,

iar pentru fapta lui necugetată,

a devenit Mardare „Lupul Rău”.

Cât despre Bebe-Cloanța, ce să zic...

eu, ca povestitor, am luat aminte

că niciodată, nimeni și nimic

n-ar transforma-o-ntr-un copil cuminte.