Mergând spre școală într-o bună zi,
s-a întâlnit pe drum Lupul Mardare
cu cei trei iezi simpatici și zglobii
ce-nvață în clasa pregătitoare.
Mardare, vorbăreț și avântat,
uitându-se cu-atenție la ei
cum țopăiau voioși, s-a cam mirat:
-Cum de umblați pe-aici voi, singurei?
Iedul cel mare i-a răspuns: -Ei, na!
De ce să nu umblăm, e drumul tău?
Mardare s-a mirat mai tare: -Da??
Dar voi n-ați auzit de Lupul Rău?
Al doilea ied, destul de-obrăznicuț,
a râs: -Lupul cel Rău? Ce glumă bună!
Am auzit că-i un cățel slăbuț
care se dă viteaz urlând la Lună.
-Hopa!! - a urlat Lupul. Iedule,
eu cred că nu știi despre ce vorbești!
Ia-ntreab-o tu pe mama ta de ce
se tem toți iezișorii din povești.
Iedul cel mai micuț și mai cuminte
i-a întrebat pe cei doi aiuriți:
-Are dreptate; voi nu țineți minte
de cine v-a spus mama să fugiți?
Cei doi și-au amintit. Și, dintr-odată,
au împietrit pe loc precum o stâncă,
privind la Lup cu gura larg căscată:
-Văleu! Să vezi că ăsta ne mănâncă!
Văzându-i așa mici și speriați,
Mardare s-a simțit cuprins de milă:
-Hai, nu vă temeți, n-o să fiți mâncați.
Oricum, sunteți slăbuți ca o feștilă,
și-apoi, mai suntem și colegi de școală.
Ca să vedeți c-am inimă miloasă,
vreau să vă-nvăț acum o socoteală:
când pleacă mama voastră de acasă,
să stabiliți cu ea ca, la sosire,
să cânte-un cântecel pe care-l știți
doar voi. Așa o să vă dea de știre,
ca să nu fiți de nimeni păcăliți.
Așa m-a învățat mama pe mine
să fac atunci când eram mititel
și deschideam ușa pentru oricine.
De-aia v-am zis, să nu faceți la fel.
Iezii cei mari au șters-o pe aleea
spre școală, strigând: -Ăsta e nebun!
Dar iedul cel mai mic a prins ideea:
-Merci frumos! Chiar azi mamei îi spun.
Mardare a privit în urma lor,
mândru c-a fost atât de generos,
și a pornit spre școală-ncetișor,
bolborosind un cântecel voios.
Ce-a fost mult mai târziu, cu toții știm
și n-are rost să ne mai amintim...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu