duminică, 16 octombrie 2016

O durere de măsea...



Iepuraș de Paște s-a trezit
că îl doare groaznic o măsea
și mai mulți colegi s-au oferit
să-l învețe ei câte ceva.

-Leagă-te c-o sfoară de măsea -
i-a spus vesel Calul Zburător -
și prinzi sfoara de copita mea,
iar când eu o să încep să zbor,
zboară și măseaua, garantat.

Când a auzit așa ceva,
Iepurașul s-a înfiorat:
-Fugi încolo, tu, cu sfoara ta!

S-a aprins Bălăurel pe loc:
-Ia deschide gura mare, mare,
să-ți dau pe măsea un pic de foc.
Dac-o ard, să vezi că nu mai doare.

La așa ofertă... arzătoare,
Iepurașul s-a îngălbenit
și-a strigat nervos: -Ce, ți se pare
că n-am minte și-am înnebunit??

Făt-Frumos, milos cum e mereu,
a strigat: -Ascultă, nu-i pricină;
ascut sabia și ți-o scot eu,
am s-o tai direct din rădăcină.

-Cum să tai măseaua ca bostanul? -
s-a amestecat puiul de Zmeu.
Am să-i cer lui tata buzduganul
și să vezi ce repede-o scot eu!

Iepurașul s-a-nverzit de tot
auzind ce au de gând să-i facă.

-N-asculta, ei doar atâta pot
și mai bine-ar fi să mai și tacă -
a zis Cosânzeana-ncetinel.
După ore, ai să vii la mine
și-am să-ți fac un ceai de mușețel,
și-ți promit că o să-ți treacă, bine?

Bietul Iepuraș s-a liniștit,
acceptând îndată stratagema.

Însă Bebe-Cloanța s-a gândit
să rezolve-n felul ei problema:
cu un zâmbet foarte... drăgălaș,
a făcut o Vrajă de Schimbare
și l-a transformat pe Iepuraș
într-o râmă roz, cu trei picioare.

-Ce? - s-a rățoit ea către clasă.
Știți că am probleme cu Schimbarea.
N-o fi râma asta prea frumoasă,
dar nu că-i haioasă Transformarea?
Și ideea-i alta: uite-așa
am salvat blănosul ăsta mic -
râmele nu au nicio măsea,
deci acum nu-l mai doare nimic.























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu