De gâtul meu se-agață primăvara
și miei nebuni îmi sar în buzunare
când uit că la fereastră-și doarme seara
păcatul despărțirilor de soare.
Și uite, se întoarce-n ram ninsoarea
de muguri care nu știu ce-i uitarea.
Sunt pom acum, și toamna mi-e departe,
la umbra mea mai crește iarbă nouă
sub crengi în care cerul se împarte
în azi, în ieri și-n boabele de rouă.
Și uite, nu mi-e seară la fereastră,
e frunză, e a mea și e albastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu