M-am lovit la tâmpla-n care-i vină
și mi-au curs din rană niște nori
prinși în insomnii de lună plină
și în primăvară fără flori.
Vinovată sunt pentru lumina
ruptă din pădure pe furiș
ca să-mi bandajez cu cer tulpina
și s-alung strigoii din frunziș.
Vinovată mi-e și toamna toamnă,
care-nchide geamul să nu știu
de ce plouă și de ce mă-ndeamnă
să nu văd că drumul nu-i pustiu.
Când îmi crește-n tâmplă mărăcine,
mă lovesc și vină mi-e de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu