duminică, 15 octombrie 2017

De dorul ei



De dorul ei, te-a părăsit grădina
și pomii din livadă au fugit, 
să nu-și mai vadă arsă rădăcina.
De dorul ei, și tu te-ai părăsit.

Ai vrea să-i spui că-i iarnă prea devreme,
că ninge mult în întâmplarea ta,
că vrei s-o chemi, dar strigătul se teme.
Ai vrea să-i spui să ningă iar cu ea.

De dorul ei, te-ai prefăcut în mare
și-ai scufundat în tine zori cu tei
și te-ai îmbolnăvit de neuitare.
În dor te-ai preschimbat de dorul ei.

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu