A fugit râma de-acasă

După ploaie, pe cărare

a ieșit o râmă mică,

roșie și subțirică,

încruntându-se la soare.

A fugit și ea de-acasă

pentru prima dată-n viață

și i s-a deschis în față

altă lume, mai frumoasă:

zi de martie, senină,

fluturași, parfum de floare,

veselie și culoare,

cer albastru și lumină.

Sub pământ, la ea acasă,

e-ntuneric și răcoare;

are frați și surioare

și-o mămică furioasă,

care-acuma se întreabă

unde-i fata și ce face.

Însă ei afară-i place

și se plimbă fără grabă.

Dar o cloșcă gri și mare

a zărit într-o clipită

râma mică, rătăcită.

Ah, ce crudă întâmplare!

În aceeași clip-o vede

o găină albă, grasă -

aaa, ce pradă delicioasă! -

și s-o prindă se repede.

Râma noastră-i apucată

la un capăt - de găină,

iar de celălalt, haină,

cloșca trage disperată.

Dar norocu-i cu duiumul,

căci, trăgând-o-ncolo-ncoace,

iată, nu știu cum se face

c-amândouă i-au dat drumul.

Amețita de ființă

se ascunde sub o floare,

nimerind, din întâmplare,

chiar la ea în locuință.

Mama-i pusă rău pe ceartă,

dar, văzând-o îngrozită,

amărâtă și rănită,

se înmoaie și o iartă.

Copleșită de-așa vină,

râma cea aventuroasă

și-a spus: -Tare-i bine-acasă!

Aici nu-i nicio găină...