Încă

Din adânc de munte a-nflorit izvorul

și-a pornit-o vesel către altceva,

nebăgând de seamă că în urma sa

stă-n amenințare, pregătit, zăvorul.

Soarele îl cheamă și-i promite soare,

ca să șteargă visul negru de pământ

și să-i pună-n brațe altfel de cuvânt 

decât „întuneric”... Dar promisul doare.

Strălucind, izvorul a clădit castele

și-a adus din vise zâne albăstrui.

Muntele, atunci, a râs în urma lui,

răsfirând pe apă ursitoare rele.

Rădăcina-n lanțuri a oprit izvorul

și-n adâncul rece s-a închis zăvorul.

Dar pe-un colț de apă limpede și-amară

un crâmpei de soare-ncearcă să răsară.