Magie de primăvară

Doi pantofiori, în fața blocului

cu niciun chip nu pot sta locului:

țopăie-ncolo și aleargă-ncoace,

când bat o minge, când o lasă-n pace,

mai sar o pătrățică de șotron

sau fugăresc o mâță-ntr-un cotlon.

E cald afară, dar încă-i devreme -

copiii-s ori la școală, ori la teme,

iar cei doi pantofiori se joac-așa,

sperând c-o să mai vină cineva.

Deodată, se deschide o fereastă

și-n ea apare o rochiț-albastră.

Ar vrea și ea să ias-un pic din casă,

dar are teme și mama n-o lasă,

așa c-a plâns și-așteapt-acum să-i treacă,

privind doi pantofiori care se joacă.

Aceștia se opresc chiar sub fereastră,

râd fericiți când văd rochiț-albastră

și o invită, veseli, să se joace.

Ea plânge. Nu poate veni și pace.

Papucii mititei se întristează,

dar o idee bună-i luminează;

zglobii, aleargă-n graba cea mai mare,

culeg din iarbă două lăcrămioare

și le așază lângă geamu-n care

plânge-o rochiță dornică de soare.

Magie să fi fost? Sau praf de stele? -

doi pantofiori și două floricele

au reușit s-aducă la fereastră

un zâmbet dulce pe-o rochiț-albastră.