Bicicleta zburătoare

Ieri, berbecuțul Mișu a primit

un dar cu totul nemaipomenit:

o BICICLETĂ!!! -Doamne, ce minune!

Cât mi-am dorit-o, zău, nici nu pot spune...

Nebun de fericire, o privește -

e roșie, uite cum strălucește!

Tropăie lângă ea, ca un năuc:

-Vreau s-o încerc. Acum vreau să mă duc!

-Nu vezi că plouă și e frig, copile?

Unde te duci? Mai sunt și alte zile.

Dar nu se poate discuta cu el,

că e căpos, chiar dacă-i mititel.

-E bicicleta mea, frumoasă, nouă,

vreau s-o încerc, nu-mi pasă dacă plouă.

Încalecă pe ea și pedalează,

prinde viteză și se-ndepărtează

de casă. Și-i atât de bucuros...

-Nimic pe lume nu e mai frumos

decât să te simți liber și ușor.

Cu bicicleta asta, simt că zbor!

Acum, parcă nimic mai mult nu-mi place.

Dar ia să văd ce-ar mai putea ea face -

îmi pare magică și cred că poate

să sară peste gardurile toate.

Uitând că-i bicicletă, nu căluț,

se-avântă Mișu către un gărduț,

își ia viteză și-i convins, se pare,

că bicicleta lui poate să zboare.

Dar, ce să vezi, că ea s-a-mpotmolit

și peste gard pe Mișu l-a zvârlit,

cu o mișcare bruscă și înaltă.

Aterizat de-a dreptul într-o baltă,

berbecul, cu genunchii vineți tot,

se miră: -Uite, asta nu mai pot

să înțeleg, chiar dacă m-ai tăia:

cum să îmi facă ea așa ceva?

Cadoul meu, din toate mai frumos,

să mă arunce chiar așa, pe jos??

Sculându-se din baltă, amărât,

o ia de coarne: -Știi ce? N-ai decât!

Am să te duc acasă, frumușel,
și-am să te vând, pe doi lei, vreunui miel.
Apoi, văzând-o cât e de frumoasă,
se-nmoaie Mișu tot: -Mai bine lasă!
Mâine venim din nou și încercăm
peste un gard mai mic iar să zburăm.

Dar ăsta a rămas un vis și-atât -
a doua zi,-nvelit până la gât,
Mișu a fost tratat cu ceai de tei,
fiindc-a răcit de-atâta zbor, ce vrei...