Pe o bancă-n parcul mic,
o fetiță și-un tătic
stau de-un ceas sau poate două,
bucuroși de vremea nouă,
de căldură și de soare,
de parfum de tei în floare.
Fata râde, povestește,
iar tăticul o privește
mândru cât o lume-ntreagă
de fetița lui cea dragă.
Ca să-i fac-o bucurie,
i-a luat o jucărie -
un cățel de pluș micuț,
cu botic obrăznicuț
și-a primit ca mulțumire
un pupic. Ce fericire!
Ea vorbește și vorbește,
el ascultă și zâmbește;
e cuprinsă lumea toată
într-un ghemotoc de fată -
lună, stele, cer senin
din privirea ei îi vin.
Înserarea când se lasă,
se îndreaptă către casă
fără grabă,-ncetinel,
un copil cu un cățel
și un tată fericit.
Asta-i tot ce și-au dorit.
Uite, noaptea se termină,
intră-n cameră lumină
alungând un vis frumos
de pe-obrazul somnoros.
De ce plângi, fetiță dragă?
Vine tata să îți șteargă
lacrima din ochișori
și să-ți lase-n palmă flori.
Ziua smulge, fără veste,
vraja bună din poveste.
Unde-i tata? Unde este??
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu