Berbecul Mișu într-o zi
a vrut să știe cum ar fi
dac-ar pleca puțin și el
în lumea mare singurel,
deși cam nimeni nu credea
că poate el așa ceva.
Însă berbecul e berbec:
puțin năuc, puțin zevzec,
prea mult pe gânduri nu a stat -
cum s-a decis, a și plecat.
Mămica lui s-a făcut foc
și nu i-a mai vorbit deloc,
ne-nțelegând că el visa
să mai cunoască și-altceva
decât ograda-n care sta.
Așa că Mișu a plecat
puțin, puțin înlăcrimat,
dar a uitat de supărare,
căci visul îl chema prea tare.
Iar, spre uimirea tuturor,
s-a descurcat chiar binișor -
prea mult nici nu s-a rătăcit
și și-a dat seama, în sfârșit,
că și-un berbec micuț ca el
poate zbura măcar nițel.
Curajul i-a fost de folos -
ajuns într-un oraș frumos,
mulți oameni buni a întâlnit
și a simțit că e iubit.
Era atât de fericit!
A fost în parc și s-a plimbat,
prin librării a colindat
(căci Mișu, nu știu de v-am zis,
e-ndrăgostit de cărți și scris).
A văzut mierle cântătoare,
magnolii doldora de floare,
statui și case minunate
și-a râs, iubindu-le pe toate.
Iar marea lui călătorie
a fost o mare bucurie.
Întors acasă, s-a gândit
ce bine-i să fii fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu