Gânduri de seară

Mișu, berbecul mititel,

tot timpu-atât de agitat,

stând, într-o seară, singurel,

s-a pomenit îngândurat.

Și nu-i deloc în firea lui

să fie-așa de așezat;

dar uite, azi, berbecului

i-a năzărit un gând ciudat:

-Ce-i viața mea? Și cine-s eu? 

se-ntreabă el, cam abătut -

și, mai ales, de ce mereu

am tot greșit în ce-am făcut?

Nu-s cel mai prost, nici cel mai rău

din toată lumea - eu socot -

dar nu știu cum se face, zău,

c-o dau în bară rău de tot...

Uite, chiar ieri am încercat

să-i dau o mână de-ajutor

stăpânei mele, la săpat,

dar m-a certat îngrozitor

că florile i le-am călcat

fără să vreau. Doar m-am jucat!

În altă zi, un bobocel

se tot lupta c-o râmă mare

și l-am salvat pe mititel

călcând-o zdravăn în picioare.

Dar a venit mămica lui

și m-a ciupit de picioruș,

spunându-mi că-s năuc și șui

și-am minte cât un cărăbuș.

Mă ceartă toți, de când mă știu,

că-s un copil și nu gândesc,

că mă reped ca un zurliu

cu capu-n gard și mă lovesc...

Dar nu știu cum altfel să fiu!

Aaa! ce idee mi-a venit:

de mâine mă apuc să scriu!

Atâtea am de povestit...

Da! Vreau să scriu pentru copii!

Și-am să le spun, în poezii,

să nu-i asculte, orice-ar fi,

pe cei ce-ncearcă să-i oprească

să zboare-n vise, să zâmbească

și-i fac mai repede să crească.

Nu-i cine știe ce să crești.

Mai stați, copii, și prin povești!