De ploaie

„E aprilie și plouă...

Primăvara asta nouă

parcă e a doua iarnă;

norii vineți stau să cearnă

fulgi molatici de zăpadă

peste casă și ogradă.

Numai bălți și-amărăciune...

Asta-i vreme? Haide, spune!”

Pitulat dup-un coteț,

Mișu, berbecuțul creț,

se gândește, amărât,

că-i sătul până în gât

de-așa ploaie, de-așa frig:

„Parcă-mi vine să și strig,

să m-audă soarele,
 să-și arate razele

și să fie iar căldură.

Vreau să ies în bătătură

să mă joc, că-s mititel.

Stau aici, eu singurel,

n-am cu cine să vorbesc,

Doamne, ce mă plictisesc!

Am o bicicletă nouă,

dar cum să mă plimb, că plouă...”

Supărat pe primăvară,

Mișu n-a văzut c-afară

ploaia a-ncetat să cadă

și e soare în ogradă;

stând cu botișoru-n jos, 

se tot plânge, furios:

„Bicicleta stă în casă,

s-o scot - mama nu mă lasă.

Aoleu, cât mi-e de ciudă!

Vremea asta-i tare crudă.”

Din coteț, un pui de rață

sare-n blana lui cea creață:
-Mișulică, ce-i cu tine,

ai ceva? Nu te simți bine?

Ești suspect de cumințel...

Hai la joacă, berbecel!