Răzbunătoarea

Închisă în odaia ei frumoasă,

împărăteasa-i groaznic de țâfnoasă;

se plimbă-ntruna-ncolo și încoace,

răpusă de un gând ce nu-i dă pace:

-Am cumpărat-o de la vrăjitoare

(la drept vorbind, pe-un preț destul de mare),

am luat-o în castel, aici, cu mine,

am pus-o lângă geam, să-i fie bine,

mă uit în ea, în orice dimineață,

doar după ce mă spăl frumos pe față

și îi vorbesc cu-atâta duioșie...

Credeam că-i între noi prietenie.

Dar ea, cea mai haină trădătoare,

îmi râde-n nas. Câtă nerușinare!

Am întrebat-o ieri, ca și-altădată:

„Oglindă, oglinjoară fermecată,

ia spune-mi, cine-i cea mai minunată

femeie, dintre câte sunt pe lume?”

Și ce mi-a fost dat să aud anume? -

„Ești minunată, dragă-mpărăteasă,

dar Albă ca Zăpada-i MAI frumoasă”!!!

Am bănuit că n-aud eu prea bine:

puștoaica - mai frumoasă decât MINE??

Fătuca asta mică și-alintată???

Atunci, am întrebat-o înc-o dată.

Dar ea, cu vocea ei simandicoasă,

mi-a spus din nou că nu-s cea mai frumoasă.

Și, recunosc, m-am enervat cam tare -

am smuls-o, am călcat-o în picioare,

am vrut să n-o mai văd chiar niciodată.

Dar nu s-a spart, că-i încăpățânată...

Am pus-o iar la geam, la locul ei

și-am întrebat-o, mai blajină: „Ei?

Ia spune-mi tu acum, oglindă bleagă:

nu-s eu cea mai frumoasă-n lumea-ntreagă?”

Și, Doamne, nici nu vreau să-mi amintesc

ce mi-a spus iar, căci simt că-nnebunesc!

Acum mă-ntreb ce-aș mai putea să-i fac -

s-o iau și s-o arunc direct în lac?
Sau să o zgârii, s-o oblig să-mi zică

ce vreau s-aud: că fâța aia mică

o fi ea drăgălașă (știu că este),

dar nu mai mult ca mine, nici poveste!

Și, încercând să dea o rezolvare

acestor întrebări chinuitoare,

împărăteasa s-a oprit deodată,

c-un zâmbet înflorit pe fața toată.

-Cum nu mi-a dat prin gând, nu știu să zic -

soluția-i la degetul meu mic:

de ce să stric minune de-oglinjoară?

Mai bine-ncerc să scap de domnișoară!!

Pădurea deasă-i chiar după castel;

ia să chem vânătorul puțintel...