duminică, 20 noiembrie 2016

Discuții despre pești



Azi la școal-am discutat
despre Terra, și-am aflat
că e o planet-albastră
cum e uniforma noastră.

-Dar de ce-i albastră ea? -
a-ntrebat colega mea.

Și-a spus doamna-nvățătoare:
-Fiindc-o suprafață mare
din planetă este apă.

Dar ea n-a vrut să priceapă
și-a-ntrebat în continuare:
-Dar de ce se cheamă, oare,
Pământ, și nu Mare-Albastră?

A râs toată clasa noastră.
Eu i-am spus: -Fiindcă noi stăm
pe pământ, nu înotăm.
Poți și tu să te gândești:
noi suntem oameni, nu pești.

Atunci Sebi a-ntrebat:
-Peștii nu vin pe uscat;
oare lor le dă prin gând
că există și pământ?
Oare ei știu cum arată
oamenii și lumea toată?

Oana a răspuns: -Firește!
Eu acasă am un pește
și spun drept că niciodată
n-a avut fața mirată.
Sigur au și ei, în mare,
școală și învățătoare,
doamna lor cred că le-arată
filme despre lumea toată.

-Dar ei cum se duc la școală
fără cărți și-n pielea goală? -
a-ntrebat Bogdan, uimit,
iar Maria a sărit:
-Dar tu, când mergi la-notat,
intri-n apă îmbrăcat?
Și de unde haine, oare?
Doar n-au magazine-n mare.

Atunci, mie mi-a venit
un gând nemaipomenit:
-Cred că pe noi ne văd peștii
parc-am fi extratereștri,
și când trec vapoarele,
ei cred că sunt OZN!

Au rămas toți guri căscate
și mi-au zis că am dreptate,
eu am fost tare-ncântat 
și ora s-a terminat.


































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu