duminică, 20 noiembrie 2016

Prima iarnă de școlar



Ninge!!! Am sărit din pat
și la geam m-am repezit.
Sunt atât de fericit,
nu mai știu nici ce-am visat...

Uaa, ce fulgi mari și pufoși!
Parcă-s niște acadele...
ba nu, parc-ar fi bezele,
sau niște gândaci blănoși.

E zăpadă și-n balcon.
Oare doamna-nvățătoare
a văzut cum ninge tare?
Ia să-i dau un telefon.

Pfuai, ce ninge! Chiar că-mi vine
să mă duc afar-așa,
în papuci și-n pijama,
dar e mama lângă mine.

Sunt grozav de bucuros
c-a venit zăpada iar.
Nu că ninge mai frumos 
de când sunt și eu școlar?

























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu