Un destin de scriitor

Într-o vară, Moș Crăciun

s-a gândit c-ar vrea să scrie.

A luat un pix mai bun

și o foaie de hârtie

și s-a dus pe un ghețar,

să nu fie deranjat.

-Hai să scriem, așadar -

azi mă simt cam inspirat.

Și-a scris textul următor:

„La un Pol, trăia odată

un vestit povestitor

cu o minte luminată.

Toată lumea-l cunoștea

pentru marea-i veselie,

însă nimeni nu știa

cât de bine putea scrie”...

După ce a scris așa,

Moșul s-a împotmolit -

pur și simplu nu știa

ce-ar mai fi de povestit.

A-nchis ochii, s-a-ncruntat,

și-a tot scărpinat bărbia...

Gata, muza a plecat.

A luat Moșul hârtia

și s-a dus în Sala Mare

s-o citească tuturor.

Dup-o clipă de mirare, 

toți au izbucnit în cor:

-Bravo, Moșule, frumoasă

odă ți-ai mai închinat!

N-am știu c-avem acasă

scriitor așa dotat.

Mulțumim că ne-ai dat vestea

că ești tare iscusit,

dar ia spune-ne: povestea

n-o mai scrii? Te-ai plictisit?

Ascultându-i, derutat,

cum se strică toți de râs,

Moșul s-a înfuriat:

-Eu nu vă mai spun nici „pâs”!

Știu și eu că geniul nu-i

înțeles și lăudat.

Deci vă puneți pofta-n cui -

nu mai scriu, s-a terminat!

Bosumflat și plictisit,

s-a-nchis Moșu-n dormitor

și-uite-așa s-a isprăvit

un destin de scriitor...