Niciodată n-am fost prea bătrână
pentru cerul dintr-un fulg de nea
care mi-a pictat, căzând, pe mână
o-ntâmplare fără zână rea.
N-am fost niciodată prea copil
pentru vara lacomă și rece
când a hotărât tata să plece
și s-a furișat sub nori tiptil.
N-am fost prea femeie niciodată
pentru gânguritul din pătuț
și pentru minunea adunată
în povestea dintr-un ochi micuț.
Pe oricare margine de drum,
n-am fost niciodată ca acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu