Vărsat de vânt

Surioara mea, Simina,

a făcut „vărsat de vânt”.

Nu pricep niciun cuvânt,

nu-nțeleg care-i pricina

de se cheam-așa o boală.

Dar puțin sunt supărat

că ea stă acasă-n pat,

pe când eu mă duc la școală.

Are febră și e toată

plină de bubițe mici,

parc-ar fi de la urzici,

și e tare bosumflată.

Mi-ar fi milă de ea, zău,

dacă nu m-ar fi jignit

când mi-a zis că „nu-s unit”,

fiindcă nu-s bolnav și eu.

Dacă asta spune ea,

eu i-am spus că e urât

să ai bube până-n gât,

ca o vrăjitoare rea.

Repede m-a spus la mama,

care-a zis: -Se poate-așa,

să-ți bați joc de sora ta?

E bolnavă, nu-ți dai seama?

Eu din nou m-am supărat, 

fiindcă ea n-a auzit

când Simina m-a jignit.

Nu-i corect că m-a certat!

Și ce nume pentr-o boală!

Nu-nțeleg cum ar putea 

vântul să „verse” ceva...

Am să-ntreb eu și la școală.

Dar ce-i asta? Aoleu!

Văd trei bube pe burtică

și trei pe picior. Adică

m-am îmbolnăvit și eu??

Acum râde ea de mine

și îmi zice că-s urât.

Râzi tu, fato, n-ai decât,

că mie nu-mi pasă, bine?