Altunde

Tot mai des pământul își deschide ușa,

fără să întrebe cine bate-n ea

și la câte ceruri s-a-nchinat cenușa

și pe câte ceruri a căzut o stea.

Palma din adâncuri tot mai des se-ntinde

ca să-i ia acasă pe colindători

când li se sfârșește grâul din merinde

iar pe cerul frunții se pornesc ninsori.

Se termină timpul în cireșe coapte

și în toți soldații care nu mai pot

să își poarte singuri ranița cu noapte

și se duc altunde, cu război cu tot.

Unul câte unul, cad bolnavi copacii,

scrijeliți de zile cu flămânde guri,

dar pământu-i cheamă, adunându-și vracii

să-i tămăduiască în alte păduri.