Între noi nu mai circulă niciun tramvai,
s-a lăsat peste toate un fel de ceva
ca o umbră de ger dintr-o iarnă mai rea,
când pustiu era cerul și tu nu ningeai.
Au murit între stații fărâme din noi,
în prea multe morminte ne-am tot îngropat,
nu mai cresc alte aripi pe umerii goi
și la ora-nvierii am întârziat.
E banală povestea și suntem banali,
toți își poartă tramvaiele moarte în ei –
ne ascundem și noi printre mulți hibernali,
așteptând deziernarea din floarea de tei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu