Și iar vine toamna

Pe urma pierdută a pasului ei

nu-i vară pe lume și ceru-i minciună,

bucăți de-ntuneric pasc floarea de tei

și iar vine toamna, și iar nu e lună.

Îți numeri bătăile inimii rar,

dar una lipsește, s-a dus la culcare;

cresc urme de unghii pe albul de var

sub rama în care apune o floare.

Plămânii nu vor să mai fie soldați,

refuză să lupte cu aerul rece

iar umerii cad – doi copaci retezați

prin care doar frigul de noapte mai trece.

Ți-e singură perna cum n-ai fi crezut,

ți-ar spune un plâns, dar nu știe să-l spună.

O urmă pierdută te ține pierdut,

și iar vine toamna, și iar nu e lună.