De dragul ei, te-ai prefăcut în mare
și ți-au crescut sub valuri rădăcini,
ai prins în scoici secundele de sare
din timpul secerat de zei străini.
De setea ei, te-ai prefăcut în munte
și ai băut fântâni întregi de cer
ca să-i alungi apusul de pe frunte –
din tâmplă până-n tâmplă temnicer.
De dorul ei, ți-s aripile mute,
nu te mai vor, sau poate le-ai uitat
într-un pustiu cu margini neștiute
din care nicio iarnă n-a plecat.
Cu noaptea-n palmă răscolești icoane,
dar sfinții între rame se închid
și ceasuri evadează din cadrane,
și viața se ascunde într-un rid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu