Îmi număr toamnele din trei în trei,
să-mi pară că mă plouă mai puțin,
cum plouă via-ntr-un pahar cu vin
pe care simți că nu mai vrei să-l bei.
Ca într-un templu părăsit de zeu,
m-așez în mine și mă fac altar
pentru plecările din calendar,
și uit că-n fiecare zi plec eu.
Mă-mparte timpul în bucăți de ceas
pe care mi le-aruncă la gunoi
și-n ierni mă numără din doi în doi,
grăbind ninsorile care-au rămas.
Cu ora-n palmă, vreau să nu mai știu
că-n podul casei s-a făcut târziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu