De unde începe în tine o vară
și unde se-ntoarce un vis de ninsoare
când puntea s-a rupt peste apa amară
și ceasul e gol, și târziul te doare?
E marea acum în apus rană vie
și plânge pe țărm un copil de-altădată;
nisipul să-i mângâie pașii nu știe –
sub tălpi îi îngroapă tăcerea sărată.
Mai crește în oameni pustiu câteodată,
mai cad aripi rupte în sârmă ghimpată,
mai mor dimineți în cafeaua fierbinte
și liniștea-i albă, și-ți sapă în minte.
Pe drumul din tine e iarnă devreme.
Dar drumul nu tace, mai știe să cheme
și-n mijloc de suflet, pe țărm cu ninsoare
în păr de copil e albastru de mare.
În mijloc de suflet – o Floare de soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu