În vremea asta dintre calendare
de lume și de tine ești străină –
pădure prefăcută-n rădăcină,
uitată pe un munte fără sare.
Când nu te-ai mai văzut de-atâta seară,
ai rupt cărarea friguroasă-n două
ca jumătăți de zi în care plouă
și-n care a murit o primăvară.
Deasupra zărilor, cerșește Luna
un colț de cer pe care să răsară,
iar cerul s-a făcut ninsoare rară
sau început de nicăieri – totuna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu