Ascultă vântul și închide ochii,
să poți vedea copilul care-ai fost
în verile când toate aveau rost
și curcubeie se plimbau pe rochii.
Cu suflet dinainte de păcate
întinde palma, ca să prinzi în ea
un dor de tine dintr-un colț de stea
în care bucurii găseai în toate.
Mai urcă-te-n cireșii din livadă,
și-agață-te de cer ca un hoinar;
cu visul tău de alb în buzunar
mai fă în curte oameni de zăpadă.
În pragul frunții cheam-o iar pe mama
să-i spui că te-ai lovit și că te doare,
iar ea să te dezgroape din ninsoare
când iarnă ești și te apucă teama.
Împacă-te cu marea și pământul
și fii copilul care-ascultă vântul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu